Nu ştiu dacă aţi văzut filmul “Taxidermia”, câştigătorul câtorva premii prestigioase, printre care şi unul la TIFF, dacă nu mă înşel. Eu unul am avut un şoc la prima vizionare. Era un şoc extrem de pozitiv, aşa că m-am mai uitat o dată. În ciuda scârbei pe care mi-o provoacă de obicei acest gen de exagerări cineastice. Poate că dacă citeam, înainte să-l văd, şi nu după, interviuri cu regizorul, Gyorgi Palfi, nu aş mai fi fost atât de receptiv la ideile acestui maniac hun. De exemplu, iaca aici un “spoiler”, vorba americanilor imedebişti:

“There is one thing you can never know: what context a movie pops into. Let me put it this way: this film is a test for me as well, even though I know it formulates things a little “harsher” than usual. I am convinced that if this film fires things up it means we are in big trouble. In case people will just say that they like it or not, it means they can handle the issue at its proper place, and our society is not sick…“

Cu alte cuvinte, reţeta antică: hai să împingem lucrurile la extrem, nu prea avem cum să dăm greş. De ce? Păi, cu un eşec total ne vom câştiga bine-meritatul renume de inovatori. A, şi încă vreo 2-3 chestiuţe ca bonus – premii underground, un public obsedat de filme “cult”. Versus ce ne-ar aduce un succes în toată regula… Adică, hmmm… Mda, cam tot ce aduce un succes cinematografic – bani, faimă şi gagici mişto.

Şi, într-adevăr, regizorul nu prea avea cum să dea greş cu acest film. Dar nu pentru că a folosit o reţetă de succes (pe care, de fapt, tocmai am inventat-o. Dacă încă nu v-aţi prins că nu există “reţete” de succes, ci doar oamenii de succes şi loseri, înseamnă că sunteţi cam… Exact.)

Regizorul nu avea cum să dea greş, indiferent de film. Pentru că este genial. Metaforic, nu cred că poţi să fii mai aproape de esenţa noastră est-europeană altfel decât în acest trailer:

Am văzut filmul mai de mult, dar mi-am amintit de el adineaori, citind acest articol absolut fabulos. Nu numai că nu m-am excitat citindu-l, cum poate că ar fi trebuit, dacă aveam 40 de ani, eram muncitor necalificat pe un şantier şi puţintel beat. Dimpotrivă, am avut o viziune demnă de “Taxidermia”.

Exact. Bleah.