O zi de muncă în care nu citesc blogul lui Scott Adams este pentru mine o zi tristă. Înseamnă că am avut foarte mult de lucru, iar acest lucru este trist în orice zi.

Probabil că nu aţi auzit niciodată de Scott Adams. Dacă sunteţi un cititor avid de reviste financiare sau (şanse mici în România) de benzi desenate, probabil că aţi auzit, însă, de Dilbert, personajul care l-a consacrat pe Scott în SUA şi în restul lumii, mai ales în rândul sclavilor de multinaţionale.

După ce în anii ‘90 a renunţat la o carieră eşuată pe un post de middle manager, în ciuda IQ-ului ridicat şi a educaţiei mai mult decât suficiente, Scott, resemnat, s-a apucat de prostii. În fiecare dimineaţă a început să-şi delecteze colegii cu scurte benzi desenate inspirate din jungla vieţii zilnice de pe holurile dintre cubicles.

Ca orice american care ştie să facă 3 lucruri diferite mai bine decât 80% din omenire (în cazul său, să deseneze, să spună glume şi să fie harnic), a hotărât să devină vedetă. Aşa că şi-a trimis lucrările la Sindicatul desenatorilor de benzi desenate. Spre norocul său, cineva a avut încredere în el şi american dream-ul său a devenit realitate. Bine, i-a luat vreo 10 ani de trezit la 5 dimineaţa, desenat până la 7, mers la serviciu până seara. Dar a meritat, spun eu, având în vedere milioanele pe care le câştigă acum doar din drepturi de autor.

De ce îi citesc blogul? În principal, pentru că mă inspiră şi pentru că exprimă perfect ceea ce îmi place la americani: pragmatismul folosit cu inteligenţă, visul pus în seama pragmatismului şi un umor copilăros, lipsit de înverşunare şi absurd căutat. De fapt, cel mai tare îmi place că de cele mai multe ori, în comentarii, nişte oameni proşti şi intoleranţi îl acuză pe Scott de intoleranţă şi prostie. Dacă reuşeşti să-i faci pe aceşti oameni să reacţioneze cu atâta înverşunare, e clar că meriţi atenţia taberei noastre de oameni.

Nu-mi place că uneori scrie prea mult despre politică. Mă mai deranjează şi că uneori simt că ar vrea să fie considerat un geniu, deşi, clar, nu depăşeşte stadiul de sclipitor. Ceea ce, pentru mine, e mai mult decât suficient.

Astăzi, de fapt, voi dezvălui două dintre linkurile mele preferate, cel de-al doilea fiind chiar siteul oficial al personajului lui Scott, Dilbert – un inginer/programator/locuitor asexuat al cubicle-urilor al cărui umor rece şi resemnat mă umple de căldură.

De asemenea, dacă lucraţi în marketing şi o să aveţi vreodată nevoie de un mission, vision, values, nu uitaţi că există şi soluţii mai eficiente decât să vă bateţi toată ziua capul de pomană – folosiţi acest savuros “generator” de misiuni