Originea expresiei “Who breaks a butterfly on a wheel?” se pare că-şi are originile într-un poem de-al lui Alexander Pope… Se face aluzie la metoda de tortură bine cunoscută pe la noi, de la Horia, Cloşca şi Crişan citire, a tragerii pe roată. Cine s-ar mai osteni să tragă pe roată o fiinţă atât de delicată precum un fluturaş?

Titlul filmului “Butterfly on a wheel” deduc că la această expresie face trimitere. Acum că mă gândesc puţin îmi dau seama că aluzia este foarte finuţă şi prevesteşte cumva finalul. În plus, şi titlul românesc te ajută, pe cât de stupid sună – “Jocul terorii” are şi un înţeles cât se poate de literal în contextul dat.

Şi totuşi, acest thriller în loc să ne ţină în suspans a reuşit să ne facă să râdem în hohote, mai ales spre final. Era atât de previzibil imprevizibil, atât de rupt în bucăţele stilistic diferite, încât era imposibil să-l iei în serios. Diana spunea chiar că ar fi un fel de “Se credea un Picasso”, dar cred că totuşi exagera. Filmul este într-adevăr mediocru, dar nu aş spune că e maculatură, precum odioşenia aceea cu actriţele româneşti, despre care am scris aici.

Pierce Brosnan dintotdeaunami-a plăcut, aşa că poate că sunt puţin subiectiv. Pe mine m-a ajutat că unul dintre cele trei personaje principale este account la o mare agenţie de publicitate. Din acest punct de vedere, eu zic că filmul poate fi catharctic, dacă eşti copywriter şi nu-i suporţi pe directorii de client service. Reţeta: îţi imaginezi că personajul Neil, jucat de Gerard Butler, este, de fapt, cel mai antipatic account din agenţie. Te aşezi cât mai comod şi începi să râzi în hohote la fazele de suspans, sperând ca accountul să moară. Nu există niciun pericol să te simţi naşpa la final, fiind vorba despre un film american tezist, moralist şi politically correct.