Aveam cred că 18 ani şi mama închiriase pământ la periferia oraşului, ca să semene zarzavaturi. O mai ajutam şi eu câteodată. Ţin minte că într-o zi, în drum spre casă, mi s-au întâmplat unul după altul trei lucruri atât de rare încât şi azi mă întreb ce-a fost cu ziua aia.
Totul a început când am auzit “pst, pst, băiatu’!”. Mă întorc, la geamul unei case dărăpănate, o blondă grasă şi plină de coşuri îmi arăta sânii goi, în timp ce îmi face cu ochiul, încercând să mă seducă. Speriat, măresc pasul, doar ca să dau nas în nas cu un ţigan cam de vârsta mea, dar mult mai scund, cu o privire destul de dementă. “Eşti boxer?”. Şi mai speriat, răspund că nu şi dau să îl ocolesc. “Păi şi de ce ai nasul aşa?” (Aveam nasul lat, ca şi acum, dar pe atunci eram mult mai slab, deci nasul meu probabil arăta de parcă era spart, într-o partidă de box, de exemplu). Măresc din nou pasul, ajung la o trecere de pietoni, răsuflu uşurat că am ieşit la civilizaţie (primele două evenimente au avut loc în mahala), când prin faţa mea trece un camion antic, cu coada formată dintr-o dâră groasă de fum, din spatele căruia se aude zdrong bang trosc. Fumul se disipeaza şi ca printr-un miracol în faţa mea apare o bicicletă, aproape nouă – care, evident, căzuse din remorca maşinii care tocmai trecuse în trombă. Mă uit în faţă… Nimic. Mă uit în stânga… Nimic. Mă uit în dreapta… Deodată văd un bătrân născut probabil cam în acelaşi an cu camionul de mai devreme, deci prin anii ‘20, care, târşâit, ajunge la bicicletă, o ridică, se urcă pe ea şi se îndepărtează pedalând cât poate de repede în direcţia opusă camionului.

Era foarte cald atunci şi de multe ori pun toată nebunia aia pe seama oamenilor confuzaţi de căldura care-i lovise brusc.

Mi-am amintit de acel sfert de oră absolut suprarealist în urmă cu câteva zile, când a viscolit absolut din senin şi oamenii parcă iarăşi au luat-o razna.

Ies din firmă, să mă duc acasă, nu-mi vine să cred câtă zăpadă… Mă târâi până la staţie, aştept vreo 20 de minute, mă cert cu o vânzătoare de Fornetti care îmi spune “nu-mi veni cu banii ăia, că n-am să-ţi dau rest”, văd o doamnă cu un pechinez care alunecă şi cade direct în cur pe trotuar, un ”domn” beat spune “Aoleo, doamnă, sigur v-aţi rupt ceva, mergeţi la doctor”, un bătrân de lângă se bagă şi el în vorbă, urc în autobuz, domnul beat şi nebun urcă şi el, începe să urle la un domn foarte simpatic cu o fetiţă de 5 ani “Nesimţitule, degeaba ai copil, că tot prost-crescut eşti, nu cedezi locul bătrânilor”, coboară înjurând, chiar când urcă un adolescent destul de nebun, care începe şi el să urle “‘tu-l în gură de pensionar nebun, a speriat copilul, băga-mi-aş picioarele…” şi tot aşa până acasă, dacă nu mă luptam cu troienele, trebuia să suport diverşi psihopaţi, unul mai speriat de vreme ca altul.

Mi-e somn…