Ca şi anul trecut, în preajma decernării Oscarurilor ne-am pus pe vizionat marele favorit pentru titlul de cel mai bun film. La ediţia trecută, am rămas aproape şocaţi de “Cârtiţa” – mare film, mare regizor…
De fapt, o ciorbă lungă, condimentată cu cele mai naturale kitchuri, servită într-un mod neobişnuit, care îţi lăsa gura pungă la final. Mi-ar fi plăcut să pot spune despre “No Country for Old Men” că a spălat păcatele lui Oscar. În principiu, mi-am cam dat seama în timp că fraţii Coen sau reuşesc, sau nu reuşesc. Nu prea există cale de mijloc la ei. Iar marele premiat din acest an face parte din a doua categorie…
Să vedem ce m-ar putea impresiona la acest film. Poate personajele cu care nu mă puteam identifica de niciun fel? Ok, să spunem că nu ăsta-i rolul unui film. Atunci poate conversaţiile lor lipsite de orice logică, dar poleite atent cu un substrat de superficială filosofie Zen, un pic de cinism pur şi multă lăbăreală pseudo-filosofică? Sau mesajul final, care ar vrea să existe, dar e doar un truc literar destul de mişto, care, preluat mot-a-mot, din păcate îşi pierde orice farmec?
Nu regret că am pierdut timpul cu acest film, convins fiind că va urma un foarte lung şir de alte producţii la fel de american noir. Şi cred că e bine să ştii, în timp ce eşti crunt dezamăgit, sursa noului trend în cinemaul comercial.