De câteva zile, siteul cu webcomicsuri este perfect funcţional. Vă aştept acolo, că pe-aici n-o să mă mai găsiţi.

Anul acesta a cam stat pentru mine sub semnul Webcomics.ro.

Faza pregătitoare a durat destul de mult, dar, sincer, oricât mă străduiam, mult mai rapizi nu văd cum puteam să fim. Niciunul dintre noi nu face asta full time.

Într-un final, am reuşit să pornim cu 7 seriale, iar după doar două zile am aflat că vom avea 9 . Ar fi excelent să ajungem la un număr atât de mare de seriale încât să nu ne mai vedem capul de treabă, dar asta se va întâmpla doar dacă va exista un interes real din partea vizitatorilor.

See you on the webcomics side! Şi dacă vă place, vă rog eu (cât se poate de personal) să ne recomandaţi şi prietenilor.

Zoran

Ăsta e cuvântul când văd asemenea căcaturi:

După ce că-i primar general, e foarte important să ştim şi că e prof., şi dr.

Şi ce mai e?

Iar dacă dai clic, ai şi prezentarea video în care el citeşte un discurs, pe care tot acolo îl ai şi în pdf, şi o prezentare ppt de 40!!! de mega. Ştiţi ce e în prezentare? MUUUULTE backgrounduri puse ca imagine (evident, la ditamai rezoluţia) cu primăria Bucureştiului… Iar textul peste. Cu alte cuvinte, nici măcar atâta nu puteau, să pună direct în master backgroundul, să nu descarce săracul ziarist/cetăţean zeci de mega de porcării.

Nu mă mir şi, sincer, aş vrea să nici nu-mi mai pese. Deh…

31 august

El m-a abandonat pe mine prin lipsa lui totală de utilitate.

Sunt prea multe informaţii pe planeta asta. Iar eu să umplu spaţiul virtual cu alte cuvinte care ies total nerelevant la un search pe Google începe să mi se pară un act ratat. Să dau linkuri care mi se par funny, utile sau mai ştiu eu cum nu mai zic cât de aiurea mi se pare.

Să-mi pun aici sufletul pe tavă, cum am văzut că se practică tot mai des, mai ales în rândul blogăriţelor, mi se pare indecent. Să întreţin pentru asta un blog sub pseudonim mi se pare trist şi frustrant.

Aşa că probabil nu voi mai scrie aici decât extrem de rar. Zic “probabil” pentru că nu mai vreau niciodată să spun “niciodată”. Dar probabil că o voi face.

Oricum, peste foarte puţin timp (mai exact, începând cu 16 august a.c.) veţi putea citi lucruri utile scrise de mine pe un alt blog, de data aceasta, blogul unui proiect cu benzi desenate româneşti şi străine traduse (de mine, da) în română, căruia mă voi dedica cu toată pasiunea de care sunt în stare la 31 de ani. Nu am dat în mintea copiilor şi mă gândesc sincer ca primul meu post pe acel blog să fie chiar despre asta: despre cât de serioasă e, de fapt, treaba cu bedeurile. Am crescut cu ele şi sunt ceea ce sunt, într-o mare măsură, şi datorită acestei arte neînţelese pe la noi. Aşa că dacă tot pot să fac ceva în această direcţie, de ce nu?

Voi anunţa tot aici care e adresa siteului, în ziua lansării, repet, pe 16 august.

Mă uitam liniştit la o ştire rusească (nu, nu sunt SRI-ist, amuzant că te-ai gândit la asta, mă uitam la ştire de… plăcere) despre o fabrică de pe lângă Sankt Petersburg, parcă. Deodată, pam, mă izbeşte această imagine direct în moalele capului:

Sunt singurul care vede ceva vag sexual aici?

Sloganul: Preţuieşte curăţenia şi dovedeşte-o prin fapte

)))

Drayton Bird e un tip de vârsta a treia cu o frumoasă carieră de direct marketer rebel şi neconvenţional în abordarea sa lipsită de pudoare faţă de profit. Mai puţină poezie, mai multă acţiune, cum îmi place şi mie, când nu mă chinuie talentul.

Aflu pe un site că tipul vine în România să susţină o conferinţă de o zi. Linkul mă duce pe un site bulgar. Aici văd următorul preţ:

Ştiu şi eu atâta sârbă ca să pricep atâta bulgară, clar ca bună ziua că preţul este în jurul a 160 de RON.

Sun la femeia românache care l-a adus pe tip în România. Pe site e doar:

Să-mi cadă faţa: 695 RON!

Serios acum, cât de nesimţit poţi să fii???

Dragă Drayton, poate altă dată.

De fapt, nu sunt proaste, din moment ce mi-au plăcut, dar nota lor de pe IMDB asta te-ar putea face să crezi. Deseori alegem filmele de vizionat pe baza topurilor şi a listelor cu premiaţi de la festivaluri de pe IMDB. O altă sursă de informaţie sunt recomandările prietenilor şi ale cronicarilor de film din presă.

Dacă ar fi să fac o statistică, culmea este că mie cea de-a doua sursă de informaţii mi se pare mult mai eficientă – mai puţine ţepe mi s-au tras de către prieteni decât de către sistemul democratic de clasificare de pe IMDB (încă o dovadă că metodele democratice de vot nu reuşesc să discearnă corect valoarea artisticăm la nivel individual şi subiectiv).

Aşa că vă recomand două filme proaste care mie/nouă (pot liniştit să o includ şi pe Diana aici) ne-au plăcut mult:

1. Shoot ‘Em Up l-am descărcat, scuze, împrumutat de la un prieten din Suedia, care are mici probleme cu legea în ultimul timp, la recomandarea lui Alex Leo Şerban (nu, nu-l cunosc, dar îl citesc). El spunea că filmul este o prostioară genială şi avea dreptate. Pe IMDB, filmul e considerat de nota 7. În condiţiile în care sunt atâtea mii de filme de nota 8 sau peste, de ce aş pierde timpul cu un film prost? Acest film, ca şi următorul, am impresia că face parte din categoria acelor producţii care sau îţi plac, sau îţi displac profund. La generic, însă, de fiecare dată rămâi cu un gust dulce-amărui că totul a fost vag amatoricesc, dar în afară de acest aspect, tot restul este ireproşabil. De aia e dulce-amărui, sper că v-aţi prins. Un fel de pictură naivă executată magistral. Nu o să mai descriu eu despre ce e Shoot ‘Em Up, la câte informaţii sunt pe internet despre el, ar însemna să mai umplu de pomană câţiva kb. Vă spun doar că este filmul perfect pentru o seară de miercuri sau joi, în mijlocul unei săptămâni al dracului de grele în care v-a venit să ucideţi cel puţin 10 oameni. În cazul meu, asta e cam în fiecare miercuri sau joi, dar eu sunt predominant sub zodia mistreţului sârb, aşa că trebuie să luaţi în considerare şi factorul genetic.

NEAPĂRAT: pregătiţi un platouaş cu 10 morcovi, pe care să-i ronţăiţi în timpul vizionării. Dacă aveţi o relaţie foarte proastă cu partenerul de viaţă, tăiaţi în prealabil vârfurile morcovilor şi aruncaţi-le la ghenă înainte să înceapă filmul.

2. Dot the i este un film recomandat de prietena noastră Ela, o fată deşteaptă, citită, cu bun gust şi cu o fire blajină. Cu atât mai mare ne-a fost surpriza când am descoperit că filmul recomandat de ea are pe IMDB nota… 6,8. WTF, am zis noi (mă rog, de fapt am zis CPM) şi am apelat din nou la prietenul nostru, de data asta din Olanda (are o afacere pe internet, poate aţi auzit de ea – Mininova). Acest film vi-l recomand după o dezamăgire în dragoste sau la începutul fierbinte al unei noi relaţii.

NEAPĂRAT: filmaţi-vă în timp ce vă uitaţi la film, după care participaţi cu cele 91 de minute de footage la toate festivalurile de film independent. Nu o sa câştigaţi decât zâmbetul ironic al celor doi-trei membri ai juriului care au auzit de postmodernism şi au văzut şi ei la rândul lor Dot the i.

Cred că marele avantaj cu viralele este că în lume sunt foarte mulţi utilizatori de internet fără cultură. Nokia a lansat acest viral genial, cu explicaţia: “To promote a cell phone from Nokia, Bruce Lee was sponsored by Nokia in a PIng Pong tournament. But as a twist, he plays with his nunchucks.”

Este la mintea cocoşului că a) sunt şanse foarte mici ca Nokia să fi sponsorizat vreun campionat de ping-pong b) în care a participat Bruce Lee, c) care în loc de paletă foloseşte un nunceag. Şi totuşi, oamenii nu încetează a se întreba – o fi adevărat?

E posibil, deci de ce nu ar putea fi adevărat?

Ete, de asta îmi place mie că trăiesc în 2009 şi am acces la internet.

Durata: aproximativ o oră.

…cea revoluţionară readuce amintiri dubioase unui desenator de benzi desenate… De exemplu, despre momentul când şi-a găsit soţia, Nataşa.

Partea bună cu acest gen de soţii este că sunt gospodine adevărate.

Iar de Sărbătorile de Iarnă, aniversări şi zile de naştere, se bucură de cadouri simple.

Alte Saturday Morning Breakfast Cereal, aici